Lucrezi din România pentru o firmă din străinătate: cele trei variante legale

Primești o ofertă de la o companie din Berlin, Amsterdam sau Londra. Salariul este bun, munca se face integral de acasă, iar tu rămâi în Cluj sau în Iași. Contractul îți este trimis în engleză, îl semnezi și începi. Peste un an, când te uiți la situația ta fiscală, descoperi că ceva ce trebuia declarat lunar nu a fost declarat niciodată, iar termenul a trecut de douăsprezece ori.

Situația aceasta este mai frecventă decât pare, iar cauza nu este reaua credință. Este faptul că firma străină nu are obligații de declarare în România și presupune că totul se rezolvă la nivelul ei, în timp ce tu presupui că firma se ocupă. Nimeni nu minte, dar declarația rămâne nedepusă.

Ce înseamnă telemunca în dreptul român

Înainte de partea fiscală, merită să știi ce spune legea despre forma de muncă în sine. Telemunca este reglementată prin Legea nr. 81/2018, publicată la 30 martie 2018 și modificată substanțial prin OUG nr. 36/2021, în vigoare de la 6 mai 2021.

Obligațiile angajatorului sunt destul de concrete. Trebuie să asigure mijloacele informatice și echipamentele de lucru sigure, dacă părțile nu convin altfel. Trebuie să instaleze, să verifice și să întrețină aceste echipamente. Trebuie să informeze telesalariatul asupra regulilor de protecție a datelor. Trebuie să ia măsuri pentru ca telesalariatul să nu fie izolat de restul echipei și să se poată întâlni periodic cu colegii. Și trebuie să precizeze condițiile în care suportă cheltuielile legate de telemuncă.

Telesalariatul, la rândul lui, are obligații: să informeze angajatorul despre echipamentele folosite și despre condițiile de la locul de telemuncă, să permită accesul pentru evaluarea securității muncii, să nu modifice condițiile de securitate, să folosească doar echipamente sigure și să respecte Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă.

Un detaliu care contează pentru angajator: dacă telemunca nu este prevăzută expres în contractul individual de muncă sau într-un act adițional, se poate aplica o amendă de până la 10 000 de lei. Este motivul pentru care o firmă cu prezență legală în România nu improvizează pe acest subiect.

Ruta 1: PFA sau SRL care facturează clientului străin

Este varianta cea mai răspândită, mai ales în zona tehnică. Îți deschizi o formă de organizare în România, semnezi un contract de prestări servicii cu firma străină și emiți lunar factură. Impozitarea se face în România, conform formei alese.

Avantajele sunt evidente: procedura este simplă, controlul îți aparține, poți lucra cu mai mulți clienți, iar costurile administrative sunt previzibile. Pentru un consultant real, care are mai mulți clienți și își organizează singur munca, este alegerea firească.

Problema apare când forma nu corespunde fondului, adică atunci când, în realitate, ești angajat, dar facturezi ca prestator.

Riscul de reîncadrare la ANAF

Aici este expunerea principală și merită înțeleasă exact. Potrivit art. 7 pct. 3 din Codul fiscal, Legea 227/2015, o activitate este considerată independentă doar dacă îndeplinește cel puțin 4 din 7 criterii prevăzute de lege. Nu este o apreciere subiectivă, este un test cu prag.

Când relația arată a subordonare, adică ai un program fix impus, raportezi unui manager care îți dă sarcini zilnice, lucrezi exclusiv pentru un singur beneficiar și ești controlat direct în modul de execuție, ANAF poate reîncadra activitatea ca activitate dependentă. Consecințele fiscale se aplică ambelor părți, cu recalculări și accesorii.

Există și o expunere mai puțin discutată. În anumite condiții, ANAF poate considera că aranjamentul creează un sediu fix al companiei străine în România din perspectiva taxei pe valoarea adăugată. Este un risc care privește în primul rând clientul, dar care se transformă rapid într-o problemă și pentru tine, pentru că firma străină va reacționa la el.

Testul practic pe care merită să ți-l pui înainte de a alege această rută: dacă mâine ai vrea să iei un al doilea client, ai putea? Dacă ai putea decide singur cum și când lucrezi, atâta vreme cât livrezi? Dacă răspunsul la ambele este nu, ești în realitate angajat, iar ruta corectă este alta.

Ruta 2: Employer of Record

A doua variantă este ca firma străină să folosească o entitate din România care devine angajatorul tău legal. Aceasta te angajează cu contract individual de muncă românesc, îți plătește salariul în lei, îl declară la ANAF și virează lunar contribuțiile: CAS, CASS și contribuția asiguratorie pentru muncă. Clientul, adică firma străină, păstrează conducerea zilnică a activității tale.

Pentru tine avantajul este că ai un contract de muncă românesc obișnuit, cu vechime înregistrată, cu asigurare de sănătate, cu concediu și cu toate drepturile care decurg din Codul muncii. Nu ai nimic de declarat separat, pentru că angajatorul o face.

O precizare de care ai nevoie: mare parte din informația disponibilă public despre aceste servicii, inclusiv afirmațiile despre cât de repede se poate face angajarea, provine de la furnizorii înșiși, care au interes comercial direct. Nu vom relua aici termene de implementare ca și cum ar fi fapte verificate. Dacă mergi pe această cale, cere ofertele în scris, verifică ce entitate semnează contractul, ce costuri totale suportă clientul și ce se întâmplă cu contractul tău dacă relația comercială dintre cele două firme încetează.

Ruta 3: angajare directă și obligația pe care mulți o ratează

A treia variantă este ca firma străină să te angajeze direct, fără nicio entitate în România. Se întâmplă des, mai ales cu firme mici care nu vor să deschidă structuri aici. Aici trăiește obligația despre care vorbeam la început.

Regula este următoarea. Venitul din salarii plătit de un angajator nerezident nu este impozabil în România dacă activitatea se desfășoară în străinătate. Însă dacă activitatea se desfășoară de pe teritoriul României, venitul este impozabil în România. Iar în acest caz obligația de declarare îți revine ție, persoană fizică, nu angajatorului.

Instrumentul este Formularul 224, denumit oficial Declarație privind veniturile sub formă de salarii și asimilate salariilor din străinătate obținute de către persoanele fizice care desfășoară activitate în România, cod 14130113/5, aprobat prin Ordinul ANAF nr. 3780/2017.

Se depune lunar, iar plata se face până la data de 25 a lunii următoare celei în care ai încasat venitul. Contribuțiile sociale sunt datorate și se reflectă în aceeași declarație. Dacă același venit este impozitat și în România, și în statul angajatorului, ANAF regularizează situația aplicând convenția de evitare a dublei impuneri relevantă.

Cota de impozit pe veniturile din salarii este de 10 % și este așa din 2018. Vei găsi pe internet, inclusiv pe pagini care par serioase, mențiuni despre 16 %. Sunt informații depășite. Nu calcula nimic pornind de la ele.

Ce se schimbă în 2026 la formularul 224

ANAF actualizează formularul 224 ca urmare a OUG 8/2026. Modificările adaugă în secțiunea III rânduri noi pentru contribuțiile la pensii ocupaționale, pentru contribuțiile la produsul paneuropean de pensii personale și pentru sumele plătite de angajați în vederea achiziționării de acțiuni, obligațiuni sau titluri de participare, deductibile din venitul net din salarii.

Noile reguli și noul formular se aplică veniturilor obținute începând cu luna martie 2026. Dacă ești în această situație, verifică versiunea formularului pe care o depui, pentru că depunerea pe un model vechi generează corespondență inutilă cu administrația fiscală.

Rezidența fiscală și ce verifici înainte să semnezi

Un ultim strat, care decide de fapt unde datorezi impozitul. Rezidența fiscală depinde, în linii mari, de domiciliu, de centrul intereselor vitale și de prezența pe teritoriul României timp de 183 de zile în orice interval de 12 luni consecutive. Nu vom intra aici în articolele exacte și în procedura chestionarului de rezidență, pentru că detaliile trebuie confirmate direct cu ANAF, în funcție de situația ta și de convenția aplicabilă cu statul angajatorului.

Este exact genul de subiect pentru care merită o consultație plătită cu un contabil sau un consultant fiscal, o singură dată, înainte să semnezi. Costul acelei ore este mic față de recalcularea a doi ani de contribuții.

Înainte de semnătură, lămurește în scris cinci lucruri: din ce țară se desfășoară efectiv activitatea, cine este angajatorul legal, cine declară și plătește impozitul și contribuțiile, cine suportă cheltuielile de telemuncă și ce se întâmplă cu contractul dacă te muți în altă țară. Dacă firma străină nu poate răspunde clar la primele trei, discuția nu este pregătită și obligația va cădea pe tine, în tăcere.

O ultimă observație practică. Dacă lucrezi la distanță pentru companii din afara țării, CV-ul tău are o particularitate: rolurile sunt reale, dar contextul nu îi spune nimic unui recrutor din România. Descrie clar mărimea echipei, produsul, piața și ce ai livrat, nu doar numele firmei. Poți ține versiunile în română și în engleză actualizate în paralel cu Laddro, fără să rescrii de fiecare dată aceleași informații.